Un avion al Austrian Airlines, nevoit să se întoarcă din zborul Viena – New York, după ce toaletele s-au defectat

HomeExterne

Un avion al Austrian Airlines, nevoit să se întoarcă din zborul Viena – New York, după ce toaletele s-au defectat

Un Boeing 777  al companiei Austrian Airlines a fost nevoit luni să se întoarcă după două ore de zbor de la Viena la New York, după ce cinci din cele

Respresiune în Rusia. Mandat de arestare împotriva unui celebru producător de film
La Paris, studenții Sciences Po au organizat un miting în sprijinul Palestinei
Unul dintre pasagerii batiscafului dispărut în Atlantic a luat legătura prin Facebook cu cei de la suprafață

Un Boeing 777  al companiei Austrian Airlines a fost nevoit luni să se întoarcă după două ore de zbor de la Viena la New York, după ce cinci din cele opt toalete ale sale s-au defectat.

Boeing 777 al Austrian Airlines Foto Shutterstock

La bord se aflau aproximativ 300 de persoane, potrivit The Guardian. 

Echipajul a decis să se întoarcă după ce a constatat că o problemă tehnică împiedica toaletele să tragă apa în mod corespunzător, a declarat marți un purtător de cuvânt al companiei aeriene pentru Agenția France-Presse.

Aceasta a declarat că problema nu a mai apărut până acum pe zborurile Austrian Airlines. De atunci, avionul a fost reparat și a fost repus în funcțiune, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Pasagerii afectați au fost reprogramați pe alte zboruri.

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0