Milioane de sticle îmbuteliate cu apă, depistate cu bacterii

HomeSănătate

Milioane de sticle îmbuteliate cu apă, depistate cu bacterii

Sticle cu apă contaminată ar fi ajuns pe rafturile magazinelor din Franța. Statul francez a cerut companiei Perrier să înceteze utilizarea unei fântâ

Câte cafele trebuie să bem zilnic, de fapt. Care e numărul maxim, potrivit doctorului Adrian Copcea
Este dezlegare la PEȘTE, de Florii, dar cât de sigur este acest aliment? Scrumbia de Dunăre este un adevărat pericol pentru sănătate
Mihaela BILIC spune ce trebuie să faci pentru a slăbi rapid după sărbători. „Iată o sugestie care poate să funcționeze”

Sticle cu apă contaminată ar fi ajuns pe rafturile magazinelor din Franța. Statul francez a cerut companiei Perrier să înceteze utilizarea unei fântâni „ca măsură de precauție”. 

Perrier a fost obligată să distrugă două milioane de sticle de apă după ce s-au descoperit bacterii „de origine fecală” în una dintre fântânile sale din Gard, în sudul Franței. Nestlé a trasmis că loturi întregi de sticle din plastic au fost distruse. Compania nu a specificat natura contaminării, dar a asigurat că „toate sticlele de pe piață pot fi consumate în deplină siguranță”.

Grupul a fost deja acuzat de tratamente neconforme aplicate mărcilor sale de apă Vittel, Contrex și Hépar, precum și Perrier, potrivit Euronews. S-a observat că o „deviere microbiologică” a apărut în urma „ploilor abundente” cauzate de furtuna Monica care a lovit sud-estul Franței la mijlocul lunii martie. Fântâna din Vergèze, lângă Nîmes, a furnizat apă…

Citeşte mai mult