În timp ce Austria a oferit sprijin Ucrainei furnizând ajutor umanitar, preluând refugiați și aprobând sancțiunile UE împotriva Rusiei, și a criticat
În timp ce Austria a oferit sprijin Ucrainei furnizând ajutor umanitar, preluând refugiați și aprobând sancțiunile UE împotriva Rusiei, și a criticat public încălcarea normelor internaționale de către Putin, în spatele scenei legăturile comerciale între cele două țări rămân mare măsură intacte, mai ales în domeniile energetic și financiar, relatează Politico.
Austria are i istorie lungă de relații economice cu Rusia FOTO SHUTTERSTOCK
Atunci când cancelarul austriac Karl Nehammer a decis, în aprilie anul trecut, să fie primul lider european de după invazie care să zboare la Moscova (via Kiev) și să se întâlnească cu Putin de la om la om, a încercat să prezinte acest gest drept o misiune de pace și o „datorie” solemnă. Criticii europeni ai Austriei au simțit însă că este mai degrabă o acoperire. Deși puține detalii au ieșit la iveală din ceea ce Nehammer a numit o „conversație dură și sinceră”, scepticii au remarcat…

