Combatanții anti-Putin spun că au pătruns 42 de kilometri în interiorul Rusiei

HomeExterne

Combatanții anti-Putin spun că au pătruns 42 de kilometri în interiorul Rusiei

Combatanţi ruşi, opozanţi ai preşedintelui Vladimir Putin, care au organizat zilele trecute o incursiune armată din Ucraina în regiunea rusă Belgorod,

Politico: Contraofensiva Ucrainei va fi balamaua acestui război. Faza crucială în care se află conflictul
Putin nu-l poate pedepsi pentru sfidare pe Prigojin. Se bazează prea mult pe carnea de tun de la Wagner
A fost reţinut un al doilea suspect după atacul mortal, cu sabia, dintr-un liceu din Suedia

Combatanţi ruşi, opozanţi ai preşedintelui Vladimir Putin, care au organizat zilele trecute o incursiune armată din Ucraina în regiunea rusă Belgorod, au pătruns 42 de kilometri în interiorul Rusiei, a declarat miercuri unul dintre liderii acestora, potrivit EFE.

Combatanții anti-Putin în conferință de presă FOTO: Facebook Anna Gaarslev

„Încă o dată, la trecerea frontierei Federaţiei Ruse vedem că armata (rusă) şi autorităţile politice (ruse) nu sunt pregătite” să contracareze incursiuni, a declarat liderul Corpului Voluntarilor Ruşi (Russki Dobrovolceski Korpus, RDK), una dintre cele două formaţiuni de voluntari implicate în raid, în cadrul unei conferinţe de presă de partea ucraineană a frontierei.

Potrivit liderului RDK, identificat de agenţia de presă ucraineană Ukrinform drept „Denis White Rex”, succesul raidului demonstrează incapacitatea Rusiei de a-şi apăra frontiera, relatează Agerpres.

Combatanţii au preluat…

Citeşte mai mult