Vești bune pentru fermieri! Ministrul Agriculturii anunță compensaţii pentru România de aproximativ 30 milioane euro de la Comisia Europeană

HomePolitică

Vești bune pentru fermieri! Ministrul Agriculturii anunță compensaţii pentru România de aproximativ 30 milioane euro de la Comisia Europeană

România va primi compensaţii pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina decise de către Comisia Europeană în valoarea de 29.730

„Noi suntem pregătiți pentru a avea alegeri anul acesta de patru ori” / Ce spune Gabriela Firea despre comasate
Mihai Tudose despre soluția unui candidat unic pentru Cotroceni. „Alternanţa îşi are rolul ei în viaţă”
PSD și PNL mizează pe un scor de 80% la ALEGERILE LOCALE, dar se așteaptă la o prezență scăzută la vot, chiar sub 40%

România va primi compensaţii pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina decise de către Comisia Europeană în valoarea de 29.730.000 euro, a anunțat marți ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Astăzi am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Putem interpreta şi dumneavoastră şi ceilalţi care a fost decizia Uniunii Europene privind sumele date României. Spuneam că suma, în primă fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul. Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiarii celor 29.730.000 euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor, ceea ce acordă pe de o parte un sprijin real pentru fermierii români, pe de altă parte o analiză corectă a eforturilor pe care le-a făcut Ţara Românească, ştiind ce înseamnă culoarele de solidaritate şi impactul fluxului de cereale pe…

Citeşte mai mult