Statele Unite au efectuat prima misiune de ajutoare pentru Gaza, cu peste 30.000 de pachete parașutate de trei avioane militare. Este criză al
Statele Unite au efectuat prima misiune de ajutoare pentru
Gaza, cu peste 30.000 de pachete parașutate de trei avioane militare.
Este criză alimentară în Fâșia gaza
Operațiunea a fost efectuată în colaborare cu Forțele
Aeriene Regale Iordaniene, a precizat Comandamentul Central al SUA.
Oficialii spun că parașutarea a fost prima din multele
anunțate vineri de președintele Joe Biden, potrivit bbc.com.
El a promis să intensifice ajutorul pentru Gaza după moartea
a peste 100 de persoane care căutau ajutor într-un convoi joi.
Avioanele C-130 au aruncat peste 38.000 de mese de-a lungul
coastelor din Gaza, a precizat Comandamentul Central al SUA într-un comunicat.
„Aceste
parașutări aeriene fac parte dintr-un efort susținut de a face să ajungă mai
mult ajutor în Gaza, inclusiv prin extinderea fluxului de ajutor prin coridoare
și rute terestre„, a adăugat acesta.
Alte țări, printre care Marea Britanie, Franța, Egipt…

