Se aplică din 30 decembrie 2024! ASF anunță o schimbare importantă pe piața criptoactivelor

HomeBusiness

Se aplică din 30 decembrie 2024! ASF anunță o schimbare importantă pe piața criptoactivelor

Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele criptoactivelor (MiCA) a fost publi

Curs valutar BNR, 19 octombrie 2023. Euro și dolarul, în creștere
Evoluții internaționale financiar-bancare și bursiere. Cifrele momentului de pe piețele lumii: Principalele burse din lume, în scădere
Curs valutar BNR, 30 mai 2023. Euro și dolarul, în creștere

Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele criptoactivelor (MiCA) a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE.

MiCA are drept obiectiv principal instituirea unui cadru comun de reglementare și supraveghere pentru activitățile care implică criptoactive și care nu fac obiectul reglementării la nivelul altor norme comunitare și se va aplica emitenților de criptoactive, precum și furnizorilor de servicii pentru criptoactive în Uniunea Europeană. Lipsa unor astfel de norme îi poate expune pe deținătorii de acest tip de active la riscuri semnificative și poate induce, de asemenea, riscuri substanțiale pentru integritatea pieței, inclusiv în ceea ce privește abuzul de piață și criminalitatea financiară.

Regulamentul MiCA, care urmează să se aplice efectiv începând cu data de 30 decembrie 2024, va proteja investitorii, prin creșterea transparenței și prin punerea în aplicare a…

Citeşte mai mult