Spitalul privat din Constanța, acolo unde o tânără de 29 de ani a murit la scurt timp după naştere, a reacţionat în urma raportului făc
Spitalul privat din Constanța, acolo unde o tânără de 29 de ani a murit la scurt timp după naştere, a reacţionat în urma raportului făcut public de Ministerul Sănătăţii. În concret, reprezentanții spitalului au transmis că aspectele semnalate vizează elemente de natură administrativă şi tehnică, aflându-se în curs de remediere. Reamintim că Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a devoalat miercuri, într-o conferință de presă, neregulile grave descoperite la clinica privată din Constanța, unde în urmă cu două săptămâni, o femeie a murit la scurt timp după ce a născut un băiețel.
Oficialul de la Sănătate a confirmat informațiile publicate în exclusivitate de Gândul încă de miercuri dimineața, când au fost arătate imagini din „spital groazei”, dar și informații din raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, în care se constată nereguli grave la clinica medicală Armonia din Constanța,…

