„Rocada guvernamentală s-ar putea încheia pe 30 mai. Nu e loc de tras sfori și negocieri”

HomePolitică

„Rocada guvernamentală s-ar putea încheia pe 30 mai. Nu e loc de tras sfori și negocieri”

Preşedintele României a declarat miercuri, că după părerea lui, calendarul iniţial al rocadei poate fi respectat. Vineri ar începe procedura,

Ministrul Mediului, despre Programul RABLA: ”Ne-am atins obiectivul”
“Bucureştiul trebuie să ducă mașinile în subteran și să lase orașul pentru oameni”
„Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat”

Preşedintele României a declarat miercuri, că după părerea lui, calendarul iniţial al rocadei poate fi respectat. Vineri ar începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai.

Preşedintele confirmă, după întâlnirea cu liberalii, că vrea stabilitate şi negoiceri cât mai scurte pentru schimbul de premieri între PSD şi PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că această rotaţie a premierilor trebuie să se desfăşoare rapid, corect, pe scurt, sticlă.

El a menţionat că oamenii trebuie să vadă că aici nu e vorba de tras sfori, de negocieri, care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care şi-a însuşit-o coaliţia, se pune în practică şi mergem mai departe.

Şeful statului a mai afirmat că imediat ce premierul îşi depune mandatul, va iniţia următorii paşi şi că nu are niciun interes să tragă de timp şi să apară sincope şi incertitudini.

„Aceste chestiuni le-am…

Citeşte mai mult