Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a revendicat duminică după-amiază victoria în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce continuă num
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a revendicat duminică după-amiază victoria în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce continuă numărarea voturilor, dar rezultatele parţiale neconfirmate încă de autoritatea electorală şi comunicate de agenţia oficială Anadolu îl dau ca sigur câştigător, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Recep Tayyip Erdogan și-a revendicat victoria. FOTO EPA EFE (Arhivă)
Conform acestor rezultate, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%, scrie Agerpres.
„Naţiunea noastră ne-a încredinţat responsabilitatea de a guverna pentru următorii cinci ani”, a spus Erdogan, vorbind în faţa simpatizanţilor săi pe plafonul unui autobuz în faţa reşedinţei sale din Istanbul spre care se îndreaptă o mulţime entuziastă.
„Ne vom respecta promisiunile făcute poporului”, a asigurat el, remarcând…

