Decizia familiei unei paciente în vârstă de 45 de ani, aflată în moartea clinică, de a-i dona organele a salvat viețile a șapte pacienţi cu div
Decizia familiei unei paciente în vârstă de 45 de ani, aflată în moartea clinică, de a-i dona organele a salvat viețile a șapte pacienţi cu diverse afecţiuni. Prelevarea a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, duminică noaptea, la intervenţiile de prelevare participând echipe chirurgicale din mai multe unităţi sanitare, potrivit News.ro.
Potrivit unei informări postate pe Facebook de Agenţia Naţională de Transplant, în noaptea de duminică, 23 iunie, a avut loc a 41-a intervenţie de prelevare de organe la nivel naţional din acest an, fiind a treia astfel de operaţiune realizată la Spitalul Elias.
„Șapte pacienţi au putut fi transplantaţi cu plămâni, ficat, rinichi şi cornee, datorită faptului ca familia şi-a exprimat acordul pentru a dona organele pacientei decedate”, precizează oficialii Agenţiei de Transplant.
O femeie aflată în stare critică, de aceeași vârstă cu donatoarea, a primit o nouă şansă la viaţă…

