Îngrijorări în legătură cu spionarea jurnaliştilor. Cum avansează proiectul de lege european privind libertatea presei

HomeExterne

Îngrijorări în legătură cu spionarea jurnaliştilor. Cum avansează proiectul de lege european privind libertatea presei

Un proiect de lege al UE pentru protejarea libertăţii presei a trecut miercuri un prim pas crucial, cu un acord între statele membre, dar prevederile

FSB-ul lui Putin, moștenitorul KGB, are o divizie specială care se ocupă cu destabilizarea Europei
Forțele speciale ucrainene au lovit o bază rusească din Siria după întrevederea între Putin și Assad VIDEO
”Presupusul şef” al grupării Stat Islamic ”neutralizat” în Siria, anunţă Erdogan

Un proiect de lege al UE pentru protejarea libertăţii presei a trecut miercuri un prim pas crucial, cu un acord între statele membre, dar prevederile care lasă uşa deschisă spionării jurnaliştilor în numele „securităţii naţionale” ridică îngrijorări, informează AFP, citată de Agerpres.

Jurnalism. FOTO Shutterstock

Proiectul prevede o serie de măsuri pentru apărarea pluralismului şi independenţei presei în faţa „ameninţărilor tot mai mari, atât interne, cât şi externe la adresa UE„, a subliniat ministrul suedez al culturii, Parisa Liljestrand, a cărei ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

La o reuniune a ambasadorilor Celor 27, doar Polonia şi Ungaria, ţări criticate în mod regulat din cauza controlul puterii asupra mass-media, au votat împotriva textului, care conţine cerinţe de transparenţă privind proprietatea mass-media şi atribuirea publicităţii de stat.

Respectarea confidenţialităţii…

Citeşte mai mult