Guvernul României anunță că motivarea deciziei în cazul Roșia Montană va fi publicată în următoarele 20 de zile

HomePolitică

Guvernul României anunță că motivarea deciziei în cazul Roșia Montană va fi publicată în următoarele 20 de zile

Guvernul a transmis, vineri seară, mulţumiri tuturor celor implicaţi în apărarea intereselor statului român în dosarul Roşia Montană şi a anunţ

Declaraţia privind politica de salarizare a personalului din învăţământ, publicată în MOf
CCR dezbate pe 26 iulie sesizările ICCJ privind pensiile speciale și cumulul pensie-salariu
Premierul Danemarcei, atacată și lovită pe o stradă din Copenhaga

Guvernul a transmis, vineri seară, mulţumiri tuturor celor implicaţi în apărarea intereselor statului român în dosarul Roşia Montană şi a anunţat oficial că doreşte publicarea integrală a deciziei instanţei. Aceasta este aşteptată în următoarele 20 de zile.

”România a câştigat acţiunea arbitrală în dosarul Roşia Montană, decizia Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii a fost comunicată în această seară Guvernului României. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România primeşte câştig de cauză la acuzaţiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey). Mai mult, reclamanţii sunt obligaţi să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj”, a transmis, vineri seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, în următoarele 20 de zile urmează să fie publicată motivarea…

Citeşte mai mult