Curtea de Apel București a amânat pentru luni o decizie în cazul Pașca

HomeSănătate

Curtea de Apel București a amânat pentru luni o decizie în cazul Pașca

Curtea de Apel București ia, joi, în

Ministrul Sănătății stabilește obligații NOI pentru managerii de spitale. Feedback-ul pacienților, DEFINITORIU pentru performanţa unităților medicale
ANCHETA incendiului din pandemie de la Institutul ”Matei Balș”, încremenită de patru ani doar asupra faptelor. Ce s-a descoperit la expertiza INSEMEX
Cât alcool pot consuma bărbații și femeile de Paște. Recomandarea medicului: „Asta este porția ideală”

Curtea de Apel București ia, joi, în discuție contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București prin care s-a stabilit cercetarea în libertate, sub control judiciar, al membrilor familiei Pașca și al directoarei Asociației Dumbrava în dosarul în care sunt acuzați privind felul în care au gestionat căminele și tratamentele aplicate persoanelor în incapacitate găzduite.

UPDATE: Magistrații Curții de Apel București au amânat pentru luni 13 iulie, decizia în dosarul azilelor din Bihor, în care sunt inculpați Viorel Pașca și familia sa.

UPDATE: Avocatul lotului Pașca a oferit o…

Citeşte mai mult