Ne putem menține creierul activ și l
Ne putem menține creierul activ și la 30 și la 80 de ani, dacă îl folosim în fiecare zi, facem sport și nu pierdem conexiunea cu cei din jur.
Profesorul doctor Vlad Ciurea a explicat, la rubrica „Sfat de Sănătate” de la A3 CNN, ce putem face pentru a ne păstra mintea activă, la orice vârstă.
„Sunt persoane în vârstă care, și imagistic, și prin comportament, arată o tinerețe. Știm cu toții fraza aceea: «Tinerețe fără bătrânețe». Există acest lucru, pe de o parte pentru că își folosesc creierul, iar pe de altă parte pentru că mediul este favorabil, adică mediul este cel care le ajută, pentru că persoanele acestea fac ceea ce le place. Este o frază dovedită: funcția creează organul.
Dacă îți pui creierul la contribuție și îl ții în funcțiune, atunci totul este foarte bine. Nu-l lăsa să se…


Comentarii