Cristian Bușoi a fost numit membru în boardul Agenției Europene pentru Medicamente

HomeSănătate

Cristian Bușoi a fost numit membru în boardul Agenției Europene pentru Medicamente

Liberalul Cristian Bușoi a fost numit miercuri, de Parlamentul European, membru în Managementul Boardul Agenției Europene pentru Medica

„Codul Morse biologic”, descifrat de savanți. Cum ar putea revoluționa medicina
OZEMPIC va fi retras din farmaciile din România. Ce alternativă oferă autoritățile
Petrecerile pentru tineri la care se consumă alcool pot contribui la avansarea în carieră, susțin cercetătorii norvegieni

Liberalul Cristian Bușoi a fost numit miercuri, de Parlamentul European, membru în Managementul Boardul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina sa de socializare.

Propunerea a venit din partea Comisiei pentru sănătate publică (SANT) a Parlamentului European și, prin decizia Conferinței Președinților, Cristian Bușoi a fost numit membru în Management Boardul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), în calitate de reprezentant al Parlamentului European.

Fostul europarlamentar a declarat că mandatul său în fruntea Agenției Europene pentru Medicamente este de 3 ani.

„Sunt foarte onorat să reprezint Parlamentul European în această structură. Este un mandat de trei ani, o funcție neremunerată, dar cu o responsabilitate importantă. În mandatul 2019–2024, am fost responsabil pentru relația dintre EMA și Parlamentul European și raportor al Parlamentului pentru Regulamentul privind…

Citeşte mai mult