”Au fost acordate peste 70 de burse pentru stagii de studii universitare în străinătate”

HomePolitică

”Au fost acordate peste 70 de burse pentru stagii de studii universitare în străinătate”

Ligia Deca, ministrul Educației, reamintește că ”extinderea procesului de internaționalizare a învățământului superior” este una dintre prior

Introducem două infracțiuni noi pentru furtul de lemne
Protestul transportatorilor și fermierilor, ziua 5. Taximetriștii se asociază revoltei/Grindeanu: „Sunt lucruri pe care le putem face”
Am convenit ca, până în 2026, 70 de miliarde de lei să fie alocate Cercetării

Ligia Deca, ministrul Educației, reamintește că ”extinderea procesului de internaționalizare a învățământului superior” este una dintre prioritățile mandatului său, anunțând, în acest context, și că peste 70 de burse pentru stagii de studii universitare în străinătate au fost acordate masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice și cercetătorilor români.

Bursele acordate au o valoare cuprinsă între 1.200 și 2.000 de euro pe lună, iar toți cei care le-au obținut, având competențe de cercetare dovedite, își vor putea consolida cunoștințele în universități de top din întreaga lume.

Extinderea procesului de internaționalizare a învățământului superior este una dintre prioritățile mandatului meu. Mă bucură să anunț că peste 70 de burse pentru stagii de studii universitare în străinătate au fost acordate masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice și cercetătorilor români cu competențe de cercetare…

Citeşte mai mult