Încoronarea regelui Charles. Camilla a devenit noua regină a Regatului Unit

HomeExterne

Încoronarea regelui Charles. Camilla a devenit noua regină a Regatului Unit

Soţia regelui Charles al III-lea, Camilla, a fost încoronată regină a Regatului Unit în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă la Westminster A

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a șapte ruși care ar fi încercat destabilizarea Moldovei
Propaganda Kremlinului, preluată pe nemestecate în Bulgaria: Exemplu de îndoctrinare a unei societăți cu teorii conspirative
Războiul a ajuns în curtea lui Putin. Grupările armate ruseşti care luptă alături de soldații ucraineni

Soţia regelui Charles al III-lea, Camilla, a fost încoronată regină a Regatului Unit în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă la Westminster Abbey din Londra, oficiată de de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Regina Camilla FOTO Profimedia

Soția regelui Charles al III-lea a primit coroana purtată de regina Mary, bunica reginei Elisabeta a II-a şi soţia regelui George al V-lea, în 1911. Coroana a fost împodobită însă cu noi pietre preţioase din colecţia regală, notează EFE.

Înainte de a fi încoronată, Camilla a fost unsă cu mir în faţa publicului. De-acum înainte ea va fi numită regină şi nu regină consoartă, scrie EFE.

Potrivit tradiţiei britanice, soţiile monarhilor sunt încoronate ca regine, lucru care nu se întâmplă cu soţii reginelor, aşa cum a fost cazul Ducelui de Edinburgh, Philip, tatăl lui Charles al III-lea şi soţul Elisabetei a II-a.

După ceremoniile…

Citeşte mai mult