Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR) a transmis că tarifele RCA sun
Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR) a transmis că tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 până în luna martie a anului în curs.
Reprezentanţii UNSAR precizează că au „luat notă de anumite declaraţii făcute ieri (miercuri, n.r.) în contextul acţiunilor derulate de anumiţi transportatori care solicită autorităţilor, printre multe alte măsuri, şi plafonarea tarifelor RCA„.
„În spiritul unei bune informări a opiniei publice, venim cu o serie de clarificări. Tarifele RCA sunt deja plafonate. Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului…

