BNR vine cu vești mai puțin bune: Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior

HomeBusiness

BNR vine cu vești mai puțin bune: Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior

Potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 8 noiembr

Trucul prin care îți reduci ratele la bancă, în doi pași simpli! Un consultant financiar a dezvăluit secretul pe care toți românii trebuie să-l cunoască
Barilul de petrol s-a ieftinit pe burse pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19 din China
Curs BNR, 31 octombrie 2023. Euro, în creștere!

Potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 8 noiembrie 2023, creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior – pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare – şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025.

 

 

 

„Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că, potrivit noilor evaluări, creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior – pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare – şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, în condiţiile consolidării bugetare, dar şi ale intensificării absorbţiei şi…

Citeşte mai mult