Se lansează un nou tip de credit- Cine sunt cei care pot beneficia de el și ce avantaje aveți

HomeBusiness

Se lansează un nou tip de credit- Cine sunt cei care pot beneficia de el și ce avantaje aveți

CEC Bank, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, lansează finanțările pe baza subvențiilor APIA pe 5 ani

Noi semne de criză economică? Banca Centrală Europeană și-a redus prognoza de creștere pentru zona euro
Curs BNR, 3 august 2023. Euro și dolarul, în creștere! Dolarul sare de 4,5 lei
CEC Bank a finalizat preluarea pachetului majoritar de acțiuni la Fondul de Garantare a Creditului Rural

CEC Bank, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, lansează finanțările pe baza subvențiilor APIA pe 5 ani, acestea putând fi accesate, în premieră, și de către fermierii din sectorul zootehnic.

Astfel,fermierii vor putea obține până la de 4,5 ori subvenția anuală APIA pentru cultivarea suprafețelor și pentru creșterea animalelor, în baza adeverinței APIA aferentă primului an și cu garanția FGCR

„Accesul fermierilor din România la finanțare a fost și este o preocupare continuă pentru CEC Bank. După ce anul trecut am lansat cu succes De trei ori subvenția, în acest an extindem programul la De cinci ori subvenția și, în plus, adăugăm printre beneficiari și fermierii din zootehnie. Susținerea dezvoltării mediului antreprenorial din agricultura locală este o prioritate pentru banca noastră”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General CECBank

Beneficiarii noului credit CEC Bank sunt…

Citeşte mai mult