Anchetă după ce o cântăreaţă franceză a făcut aluzii pe scenă la linşarea lui Macron. „L-am doborî cu bâta”

HomeExterne

Anchetă după ce o cântăreaţă franceză a făcut aluzii pe scenă la linşarea lui Macron. „L-am doborî cu bâta”

O anchetă care o vizează pe cântăreaţa franceză Izia Higelin, acuzată de "instigare publică la comiterea unei infracţiuni sau a unei contravenţii", a

Respresiune în Rusia. Mandat de arestare împotriva unui celebru producător de film
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Drona doborâtă deasupra Kievului aparținea Ucrainei. Peste 100 de persoane ucise sau rănite în atacuri cu drone
SUA efectuează primul transport aerian de ajutoare în Fâșia Gaza

O anchetă care o vizează pe cântăreaţa franceză Izia Higelin, acuzată de „instigare publică la comiterea unei infracţiuni sau a unei contravenţii”, a fost deschisă după ce artista a făcut aluzii pe scenă la linşarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă procuratura pentru AFP.

Izia Higelin foto: Izia Higelin

Vorbind despre şeful statului, în timpul concertului său susţinut joi seară la Beaulieu-sur-Mer, în cadrul unui festival organizat în sudul Franţei, Izia Higelin şi-a imaginat pe scenă cum preşedintele ar putea fi linşat public de spectatori.

Îl cunosc, ce obraznic… şi-a spus: ce-ar fi bine, ce cred că vor oamenii, ce-şi doresc oamenii, este să mă atârne la 20 de metri deasupra pământului ca o pinata umană uriaşă, şi să fim cu toţii aici înarmaţi cu bâte imense cu cuie la capăt ca în ‘A Clockwork Orange’ „, a rostit ea pe scenă, potrivit unei înregistrări video din timpul concertului,…

Citeşte mai mult