În PNL se desfășoară, în aceste momente, o adevărată luptă pentru desemnarea unui nou candidat la șefia Secretariatului General al Guvernului
În PNL se desfășoară, în aceste momente, o adevărată luptă pentru desemnarea unui nou candidat la șefia Secretariatului General al Guvernului (SGG), după ce Marcel Ciolacu a refuzat să îl numească pe Mircea Abrudean în această funcție, care le revine liberalilor, potrivit protocolului.
Disputa din PNL s-ar concentra asupra a două nume, au explicat surse politice pentru Gândul. Astfel, prima propunere a „Grupului de la Cluj”, în locul lui Mircea Abrudean, ar fi Alin Tișe, șeful Consiliului Județean Cluj.
Ce se întâmplă în culise
În același timp, un curent puternic din PNL ar susține desemnarea Ștefaniei Ferencz, șefa de cabinet a lui Lucian Bode, pentru funcția de secretar general al Guvernului condus de Marcel Ciolacu.
Sursele citate mai susțin însă că nu ar fi exclus ca liderul PNL, Nicolae Ciucă, să propună, până la urmă, un al treilea nume la șefia SGG.
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, marți, că refuzul de a-l numi pe…

