„Se schimbă modul în care se vor accesa fondurile europene”

HomePolitică

„Se schimbă modul în care se vor accesa fondurile europene”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează modulul „Cereri de finanțare” al sistemului informatic MySMIS2021, sistemul unic de

Dubla comasare a alegerilor. Cine are de CÂȘTIGAT, dacă se organizează împreună parlamentarele cu primul tur la prezidențiale
„Mă voi întâlni cu domnia sa, că nu ne cunoaștem personal, și e logic să să facem asta”
„PNL nu este un concurs de frumuseţe şi de privit în oglindă”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează modulul „Cereri de finanțare” al sistemului informatic MySMIS2021, sistemul unic de management al informației prin care vor fi accesate fondurile în valoare de 46 miliarde euro, alocate României prin Politica de Coeziune 2021-2027.

Începând de joi, prin intermediul noului modul al platformei dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, Autoritățile de Management vor lansa apeluri pentru proiecte cu finanțare europeană, iar cei interesați vor putea depune digital toate documentele de accesare a acestora.

Elaborarea și transmiterea cererilor de finanțare, simplificate

„Venim în întâmpinarea beneficiarilor atât prin lansarea acestui modul într-un timp scurt, cât și prin felul în care această funcționalitate a aplicației MySMIS2021 a fost gândită. Acest modul va facilita introducerea informațiilor de către solicitanți, fiind programat astfel încât să permită completarea…

Citeşte mai mult