Nu poate fi aplicată o simplă formulă pentru a rezolva probleme care trenează de atâția ani

HomePolitică

Nu poate fi aplicată o simplă formulă pentru a rezolva probleme care trenează de atâția ani

Premierul României, Nicolae Ciucă, a spus, marți, despre greva profesorilor aflată în desfășurare, că „nu poate fi aplicată o simplă formulă

Ce a descoperit Corpul de Control al ministrului Predoiu, după toxiinfecția în masă de la Academia de Poliție?/ 7 persoane, cercetate disciplinar
DECLARAȚII EXCLUSIVE de la Vilnius
Uniunea Europeană ÎNCHIDE companii media pro-ruse /Moscova, acuzată că vrea destabilizarea vecinilor Ucrainei și a instituțiilor europene

Premierul României, Nicolae Ciucă, a spus, marți, despre greva profesorilor aflată în desfășurare, că „nu poate fi aplicată o simplă formulă pentru a rezolva probleme care trenează de atâția ani”,

„Am discutat cu reprezentanții sindicatelor, atât la nivelul Ministerului Educației, în echipă, la nivelul Guvernului, cu președintele Camerei Deputaților, la nivelul Legislativului, și cu reprezentanții coaliției, pentru a avea un dialog cât se poate de onest și de a face în așa fel încât să se înțeleagă că nu sunt doar vorbe și că ne-am asumat ca învățământul să reprezinte prioritatea națională numărul 1”, a spus premierul Nicolae Ciucă, marți.

Șeful Executivului a punctat faptul că, în acest an și jumătate de guvernare, „am făcut orice a fost posibil ca învățământul să primească bani mai mulți”

„În 2022, bugetul educației a fost crescut cu 2 miliarde. Anul acesta, bugetul a fost crescut cu 6 miliarde….

Citeşte mai mult