„Nu există un risc real, dar este bine să avem o reacție rapidă”

HomeSănătate

„Nu există un risc real, dar este bine să avem o reacție rapidă”

Cazurile de hantavirus descoperite l

Uniunea Europeană se gândește să interzică dezinfectantul de mâini
Număr mare de CAZURI de copii şi adolescenţi electrocutaţi pe vagoanele de tren:”Ajung acasă cu o altă viaţă”
Ce alimente trebuie consumate înainte de a ține POST și cum eviți produsele care provoacă foame a doua zi

Cazurile de hantavirus descoperite la bordul unui vas de croazieră care naviga prin Oceanul Atlantic au ridicat nivelul de alertă sanitară în lumea întreagă. Sunt deja câteva victime, iar multe autorități se tem să nu urmeze o nouă pandemie, așa cum a fost Covid-19.

Deja unul dintre turiștii francezi repatriaţi de pe nava cu focar de hantavirus a început să prezinte simptome chiar în timpul zborului spre casă. El a fost plasat direct în izolare strictă.

De altfel, de același tratament vor avea parte toți pasagerii vasului de croazieră. În prima zi de evacuări de la bord au fost aduse la țărm aproape 100 de persoane dintre cele 150. Pentru ei, vor urma săptămâni întregi de carantină.

Situația din România, sub control

În ceea ce privește România, medicii de la noi susțin că la noi circulă doar tulpini transmise de rozătoare….

Citeşte mai mult