PSD și PNL mizează pe un scor de 80% la ALEGERILE LOCALE, dar se așteaptă la o prezență scăzută la vot, chiar sub 40%

HomePolitică

PSD și PNL mizează pe un scor de 80% la ALEGERILE LOCALE, dar se așteaptă la o prezență scăzută la vot, chiar sub 40%

PSD și PNL au făcut alianță pentru candidați comuni la alegerile europarlamentare, la primăriile de sector, dar și în țară, în anumite județe,

Klaus Iohannis participă a cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei la Reykjavik, în Islanda
Magia sărbătorilor te așteaptă la Ambasada lui Moș Crăciun / Ce artiști te colindă anul acesta
Sebastian Burduja infirmă posibilitatea candidaturii la PREZIDENȚIALE: „Exclus așa ceva”

PSD și PNL au făcut alianță pentru candidați comuni la alegerile europarlamentare, la primăriile de sector, dar și în țară, în anumite județe, pentru a învinge celelalte partide, în special USR, și speră ca la nivel de țară, la alegerile locale, cele două partide să obțină un scor de 80 la sută, potrivit unor surse politice, consultate de GÂNDUL.

De asemenea, aceleași surse vorbesc despre o prezență scăzută la vot, chiar dacă alegerile locale și europarlamentare au fost comasate și vor fi în aceeași zi, pe 9 iunie.

Suntem la jumătatea campaniei electorale, iar partidele își prezintă programele și candidații pentru a convinge electoratul să îi aleagă.

Pe 9 iunie, alegătorii vor primi mai multe buletine de vot, cum ar fi: buletinul pentru alegerea primarului localității sau sectorului, iar bucureștenii vor avea de pus ștampila și pe primarul general; buletinul pentru alegerea consilierilor; buletinul pentru candidații de la…

Citeşte mai mult