Mai mulţi membri de rang înalt al regimului Vladimir Putin au cerut ridicarea moratoriului privind pedeapsa cu moartea pentru "terorişti", după atacul
Mai mulţi membri de rang înalt al regimului Vladimir Putin au cerut ridicarea moratoriului privind pedeapsa cu moartea pentru „terorişti”, după atacul sângeros comis vineri la o sală de concerte de la periferia Moscovei.
Partidul Rusia Unită cere reintroducerea pedepsei cu moartea
„Astăzi, mulţi oameni se întreabă despre pedeapsa cu moartea (…) se va lua o decizie care va răspunde aşteptărilor societăţii noastre”, a declarat Vladimir Vassiliev, şeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ Rusia Unită, referitor la ridicarea moratoriului în vigoare din 1996, scrie Agerpres.
Un alt lider parlamentar, Iuri Afonin, responsabil cu problemele de securitate, a afirmat la rândul său: „Când vorbim despre terorism, despre uciderea de oameni, trebuie să restabilim pedeapsa cu moartea în dreptul penal”.
Serghei Mironov, membru al partidului pro-Kremlin „Rusia Corectă”, a cerut, de asemenea, „introducerea pedepsei cu moartea pentru…

