În mandatul meu pun accent pe măsurile de formare şi de ocupare

HomePolitică

În mandatul meu pun accent pe măsurile de formare şi de ocupare

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu a declarat că, în mandatul său, pune accent pe măsurile de formare şi de ocupa

,,Hidrocentrala de la Răstolița, PRIMA construită de la zero după Revoluție”
Planul lui Sorin Grindeanu, a doua oară la Transporturi: „La sfârșitul lui 2024, să avem cel puțin 200 km de drum expres sau autostradă”
Marcel Ciolacu, discuție cu ministrul Departamentului de Interne al Guvernului Marii Britanii. Ce subiecte importante au abordat liderii politici

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu a declarat că, în mandatul său, pune accent pe măsurile de formare şi de ocupare fie că este vorba despre programe de stagiatură, de ucenicie sau învăţământ dual.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, de Ziua Naţională a Meseriilor, Simona Bucura Oprescu a transmis că este nevoie de angajaţi cu competenţe potrivite atât aptitudinilor lor, cât şi nevoilor pieţei muncii.

Toate meseriile sunt importante. Avem nevoie, în egală măsură, de medici, profesori, ingineri sau economiști, dar și de constructori, mecanici, sculeri matrițeri, agricultori sau sudori. O meserie bine aleasă și făcută cu pasiune este garanția că te vei simți împlinit profesional și vei avea locul binemeritat în în societate. De aceea, în mandatul meu, pun accent pe măsurile de formare și de ocupare. Fie că vorbim despre programe de stagiatură, de ucenicie sau învățământ…

Citeşte mai mult